Aplicaţia este astfel concepută, încât operaţiile cu imobilizări se execută în fiecare lună când acestea au loc, iar înregistrările contabile rezultate se introduc în contabilitatea firmei.
Perioade
Pentru fiecare perioadă a exerciţiului financiar se defineşte o lună în meniul Perioade. Aici se pot adăuga noi perioade introducând anul din 4 caractere şi apoi luna cu 2 caractere, separate de punct. De exemplu: 2017.09 pentru septembrie 2017 ş.a.m.d.
Tot aici se regăseşte în col. IPC% indicele preţurilor de consum. Acesta trebuie actualizat după metoda descrisă în cap.1.2.2., dacă se doreşte o reevaluare pe bază de indici (posibil numai în baza de date din decembrie).
Iniţializare perioadă
Din acest meniu se realizează trecerea la lună nouă după parcurgerea ferestrelor de interogare şi îndeplinirea condiţiilor cerute.
Iniţializarea unei noi perioade trebuie precedată de următorii paşi:
Se regăseşte în meniul principal Cataloage. Conform Ordinului privind documentele financia-contabile, el serveşte ca document de atribuire a numerelor de inventar mijloacelor fixe existente în unitate, în vederea identificării lor, prin înregistrarea cronologică a mijloacelor fixe intrate în unitate.
Mod de utilizare:
În exploatarea curentă:
Lista de inventariere
Lista are formatul prevăzut de reglementarea privind formularele financiar-contabile şi recomandat de normele de inventariere.
Dacă se doreşte listarea inventarului, se lansează mai întâi operaţia Preluare din luna curentă. Astfel se vor prelua datele actuale din Imobilizări.
Situaţia se generează presupunând, că:
În funcţie de normele interne de inventariere, Lista de inventariere se poate executa:
Datele pot fi exportate şi în Excel, în prezenţa componentei.
Catalogul Secţii trebuie completat în momentul implementării cu structura organizatorică existentă în unitate, dar în sensul prezentei aplicaţii secţia înseamnă de fapt locul de regăsire al imobilizării. Astfel, la introducerea unei imobilizări trebuie specificat, în care subunitate, secţie, compartiment, depozit, localitate etc. se află. Structura catalogului va fi deci mai complexă decât structura organizatorică a unităţii, astfel încât să satisfacă nevoia de informaţii.
În cazul în care există imobilizări date în locaţie de gestiune, închiriate, luate în leasing financiar, concesionate, pentru acestea se vor crea una sau mai multe secţii, al căror cod se recomandă să înceapă cu litera I. Acestea se amortizează în continuare de către proprietarul lor, deci se vor introduce cu câmpul Regim de amortizare vid (Fără amortizare).
În aplicaţie nu se introduc imobilizările luate cu chirie, a căror evidenţă se ţine în afara bilanţului.
Dacă unele imobilizări fac obiectul unui contract de asociere în participaţie, înregistrările rezultate se vor storna de pe contul 6811 şi se vor trece în debitul contului 458 (în programul de contabilitate).
În aplicaţie a fost introdus Catalogul privind duratele normale de funcţionare şi clasificarea mijloacelor fixe, aprobat cu HG 2139/2004, actualizat.
Durata normală de funcţionare este completată la codurile unde se află ultimul nivel din cadrul subclasei respective. Coloana tip se poate completa cu codurile:
În cazul în care utilizatorul doreşte să amortizeze după un alt regim o anumită categorie, aceasta se poate marca cu M.
La introducerea imobilizării se pot face căutări după grupuri de litere din numele imobilizării pentru o regăsire mai rapidă:
Faţă de Catalogul oficial, fişierul mai conţine coduri care încep cu:
Verificaţi/modificaţi dacă este cazul duratele pentru terenuri (T), imobilizarile necorporale (N) şi obiecte de inventar în folosinţă (O). Limitele minime şi maxime trebuie să fie conforme cu legislaţia, iar durata din catalog trebuie stabilită între aceste limite, pe baza politicii contabile din societate.
Pentru mijloace fixe Catalogul prevede un interval (plajă) de ani pentru durate normale de funcţionare, existând astfel posibilitatea de a alege durata normală efectivă în cadrul acestuia.
Societatea poate opta pentru aceeaşi valoare pentru toate mijlocele fixe din cadrul unei subclase, familii. Această valoare, numită în continuare durată de catalog, se poate stabili automat prin alegerea valorii minime, medii, vechi (cf. HG 964/98 - dacă se încadrează) sau maxime din cadrul intervalelor cu operaţia Stabilire durată fiscală.
La implementare, în Clasificare imobilizări/Operaţii apare Stabilire durată fiscală. Dacă se alege executarea operaţiei, apare o fereastră de interogare:
Alegeti durata fiscala pentru imobilizari:
Minim Medie Veche Maxim
Optaţi pentru una din variantele de pe ultimul rând, care se apropie cel mai bine de varianta utilizată. Verificaţi duratele rezultate. Dacă este necesar, la anumite poziţii, această valoare se poate modifica şi manual. Durata normală de catalog este afişată pe fereastra de fişier şi de ajutor (col. DUF). Odată stabilită, această valoare va fi şi durata de amortizare fiscală.
Cu ocazia introducerii imobilizărilor în baza de date, apăsând tasta F1 va apare Catalogul într-o fereastră de ajutor, de unde se va prelua codul şi denumirea subclasei de care aparţine, precum şi durata normală de catalog. Durata preluată se poate modifica în cadrul intervalului dat de Clasificaţie.
În acest fişier este descris sistemul de conturi utilizat la contarea operaţiilor din hIMOB.
Conturile diferă în funcţie de Tip imobilizare şi Subgrupă. În forma livrată sunt evidenţiate şi analitice pentru mijloace fixe propriu-zise şi pentru mijloace fixe de natura obiectelor de inventar. Dacă este necesar, se poate adapta ca conturile să difere şi în funcţie de secţie etc.
Sunt date şi conturile în care se poate contabiliza reevaluarea.
Subgrupa „2.05 - Alte … neregasite in cadrul grupei 2“ nu are corespondent în funcţii de conturi. Dacă este posibil, în locul lui 2.05, utilizaţi poziţiile de tip „Altele …“ de la sfârşitul subgrupelor 2.01-04.
Catalogul Constante şi funcţii este utilizat în diverse situaţii pentru a stoca o serie de informaţii relativ stabile în timp, dar modificabile, utilizate pentru efectuarea calculelor.
Dacă există în evidenţă mijloace fixe a căror valoare este mai mică decât cea stabilită prin VAL-MF şi dacă în Imobilizări se lansează operaţia Transf. mifix;>mifix obinv, toate mijloacele fixe aflate în evidenţă sub această valoare de intrare se vor transforma în mijloace fixe de natura obiectelor de inventar, modificând-se şi contarea lor analitică (de pe analiticul 1 se vor muta pe analiticul 2). Durata în care aceste mijloace fixe se vor amortiza este dată de în luni în constanta DUR-MF-OBINV.
Pentru a şterge din Fişe imobilizări datele mai vechi de < PER-INC-EVID se lansează operaţia Stergere inregistrari din Fişe.
Dicţionarul se regăseşte în meniul principal Configurare. În varianta livrată cuprinde o listă a unor caracteristici, dintre care amintim:
Coloana Termen cuprinde codul sau prescurtarea sub care acestea vor apare pe ecran, iar coloana Denumire dă explicaţia lor.
Dicţionarul este util la completarea diverselor rubrici din fişierul Imobilizări, prin faptul că în fereastra de ajutor de la rubrica corespunzătoare va apare lista termenilor cu care poate fi completată rubrica respectivă (tasta F1).
Modificarea Dicţionarului este permisă doar pentru producător sau distribuitor, în cazul procesului de personalizare a aplicaţiei.
În meniul din Iniţializare/Notiţe se pot introduce de către utilizator sau distribuitor o serie de informaţii utile, de reţinut, corecţii de făcut, personalizări etc. Notiţele se pot accesa de oriunde din program cu tasta Ctrl F1.
Tipul - se pot defini mai multe, la livrare sunt date câteva tipuri predefinite, cum ar fi:
Operațiile disponibile pentru o înregistrare se pot apela cu F10: