Unelte utilizator

Unelte site


Bara de navigare

DOCUMENTAŢIE PDF

Reguli de licenţiere

hcont:x_traduc

Traducerea unor conturi

Conturile pentru care se doreşte să se schimbe simbolul se introduc într-un dicţionar împreună cu noul simbol. În timpul operaţiei de traducere, pentru fiecare cont se verifică dacă i s-a definit o formulă în dicţionar, şi dacă da, se execută înlocuirea corespunzătoare.

Un exemplu posibil de formule definite în dicţionar:

      Simbol vechi     Simbol nou
    ------------------------------
      401.1            401.01
      401.2            401.02
      401.3            401.03

Formulele de mai sus pot fi cuprinse într-una singură:

      401.             401.0

În această ultimă situaţie spunem că am modificat simbolul pentru o familie de conturi. Dacă şirul precizat de conturi vechi nu reprezintă un simbol complet, la traducere restul contului se va pastra înlocuindu-se doar secvenţa indicată.

Pe baza dicţionarului din exemplu, în urma traducerii vor rezulta conturile: 401.01, 401.02, 401.03. Deci se observa că secvenţa iniţială 401. a fost înlocuită prin 401.0, iar restul contului s-a păstrat nemodificat (1, 2, 3).

Titlul contului tradus va fi înlocuit doar în situaţia în care câmpul Titlu din formula de traducere a fost completat; titlul iniţial poate fi păstrat neschimbat dacă în formulă câmpul titlu se lasă necompletat.

Putem aplica o regulă de traducere pentru o familie întreagă, cu excepţia câtorva conturi. De exemplu, să definim următoarele poziţii în dicţionar:

      401.             401.0
      401.10           401.10
      401.11           401.11

La schimbarea simbolului unui cont, trebuie să avem în vedere faptul, că există posibilitatea ca un alt cont să devină părintele contului tradus.
Aceste situaţii trebuie să fie analizate cu atenţie şi dacă schimbarea este într-adevăr necesară, după traducerea contului va fi necesară agregarea balanţei.

De exemplu:

  401      - Furnizori
  401.1    - Furnizori interni
  401.1.01 - Furnizor A
  401.1.02 - Furnizor B
  ......................
  401.2    - Furnizori externi
  401.2.01 - Furnizor X
  401.2.02 - Furnizor Y

Se presupune că furnizorul 401.2.02 a fost introdus greşit între furnizorii externi. În această situaţie el poate fi transferat, dar soldurile şi rulajele conturilor 401.1 şi 401.2 vor trebui modificate corespunzător.

Problema se complică şi mai mult, dacă în cartea mare contul vechi şi cel în care a fost tradus sunt reprezentate de conturi diferite.

Dacă în exemplul de mai sus conturile 401.1 şi 402.2 sunt declarate sintetice (deoarece au fost exportate lunar către o altă baza de date), ele intră şi în cartea mare. În urma traducerii contului 401.2.02 în 401.1.03 cartea mare nu ar mai reflecta realitatea. O asemenea traducere poate fi făcută eventual în prima lună, când cartea mare poate fi recalculată prin operaţia Încărcare.

Probleme apar şi atunci când se comasează două conturi. Adunarea soldurilor şi rulajelor celor două conturi nu ar rezolva problema în toate situaţiile. Astfel apar probleme, dacă unul dintre conturi a luat naştere prin defalcare, iar celălalt cont sau descendentul lui a fost folosit în înregistrările contabile. În acest caz, după traducere, fişa contului nu ar fi în concordanţă cu rulajele din solduri şi rulaje.

La traducere, dacă noul simbol primit de cont există deja, nu se execută automat însumarea soldurilor şi rulajelor corespunzătoare din balanţă, tocmai din motivul amintit mai înainte.

Schimbările de această natură sunt mai rare şi înainte de traducere este necesară studierea atentă a consecinţelor care pot să apară în contabilitate. Este posibil ca o astfel de traducere să necesite asistenţă de specialitate.

Programul hCONTU lucrează cu un fişier propriu DICTIONAR (nefolosit de hCONT) La lansarea opţiunii Dictionar, dacă acest fişier nu este prezent, se creează automat, deci utilizatorul nu trebuie să asigure prezenţa acestui fişier la folosirea programului.

Meniuri:
  • Dicţionar - permite gestionarea dicţionarului folosit la traducerea simbolurilor de conturi. .. Câmpurile care definesc o formulă din dicţionar sunt:
    • cont vechi - simbolul original. Poate fi un simbol complet, sau o secvenţă de caractere prin care încep simbolurile a mai multor conturi (o familie de conturi),
    • Um1 si Um2 - unităţile de măsură vechi,
    • cont nou - simbolul nou pe care îl va primi contul tradus,
    • Um1 si Um2 - unităţile de masură noi,
    • titlu - titlul contului tradus.
  • Traducere - execută schimbarea efectivă a simbolurilor conturilor conform dicţionarului.
  • Ştergere dicţionar - şterge fişierele necesare pentru dicţionar. Această opţiune se foloseşte după terminarea cu succes a operaţiei de traducere, când practic nu mai este nevoie de dicţionar.

    Opţiunea Dicţionar poate fi lansată după ştergerea fişierului dicţionar. Programul sesizează că fişierul nu mai există şi îl creează din nou.

hcont/x_traduc.txt · Ultima modificare: 2022/05/08 20:17 (editare externă)